OOP organizează codul în jurul obiectelor care unesc starea mutabilă cu comportamentul; Programarea Funcțională (FP) organizează codul în jurul funcțiilor pure și datelor imuabile, tratând calculul ca transformare de date. Sunt diferite tendințe standard, nu opuse — și majoritatea limbajelor moderne amestecă ambele.
| OOP | FP | |
|---|---|---|
| Unitate | Object (stare + metode) | Function |
| Stare | Încapsulată, adesea mutabilă | Imuabilă; evitați efectele secundare |
| Polimorfism | Subtipare / dynamic dispatch | Funcții de ordin superior, generics |
| Adăugare de tip | Ușor (clasă nouă) | Dificil (atingeți fiecare funcție) |
| Adăugare de operație | Dificil (atingeți fiecare clasă) | Ușor (funcție nouă) |
Această ultimă linie este expression problem: fiecare paradigmă face o axă a schimbării ușoară și cealaltă dificilă.
# OOP: data + behavior together, dispatch by type
class Circle:
def __init__(self, r): self.r = r
def area(self): return 3.14159 * self.r ** 2
# FP: data is dumb; behavior is a separate pure function
def area(shape):
match shape:
case ("circle", r): return 3.14159 * r ** 2
case ("square", s): return s * s
OOP → rich domains with identity & lifecycle (orders, sessions, UI widgets)
FP → data pipelines, transformations, concurrency (immutability avoids races)
Limbajele moderne sunt multi-paradigmă (Scala, Kotlin, Python, Java/C# modern), deci abilitatea practică este alegerea instrumentului potrivit per problemă, nu alegerea unei triburi.
Accentul FP pe imuabilitate și funcții pure a reformulat best practices ale OOP — obiectele de valoare imuabile și injecția de dependență a comportamentului sunt idei FP care sunt acum standard în bun design orientat pe obiecte.